Acrobuffos

June 23, 2015  •  Leave a Comment

DISTRACȚIE CU APĂ

Scoateţi-vă săbiile! Fiţi pregătiţi pentru un spectacol cu accente caraghioase despre un gladiator isteric şi baloane zburătoare cu apă, pe fondul sonor al muzicii de operă dată la maxim. Fără să folosească cuvinte, „Distracţie cu apă” este un spectacol interactiv de comedie care a înnebunit mulţimile de pe întreg mapamondul. Nu mai există nici un alt spectacol de acest gen - 60 de baloane cu apă, 2 gladiatori voluntari, public activ şi 2 clovni amuzanţi. Totul a început de la întrebarea simplă dacă putem folosi războiul (în locul dragostei) ca punct de plecare pentru o comedie mută de stradă şi s-a transformat într-o luptă epică cu baloane de apă, care transformă voluntarii din public în eroi şi nicidecum în victime. Artiştii noştri neînfricaţi, Seth şi Christina, s-au întâlnit într-un cort de circ în Afganistan, s-au logodit în timpul unui spectacol de stradă în Scoţia şi s-au căsătorit în China. Au avut spectacole în peste 20 de ţări, au concurat la festivaluri de circ internaţionale, au jonglat în cadrul emisiunii lui Letterman, au jucat pentru Circul Big Apple şi au apărut în The New York Times. Când nu sunt plecaţi în turnee, cei doi locuiesc în Harlem, New York City.
 

WATERBOMBS!

Draw your swords! A hysterical water balloon gladiator show with comic antics, flying water balloons, and loud opera music. Using no words, „Waterbombs!” is a gut-busting, interactive comedy show that has thrilled crowds around the globe. No other show like this exists - 60 water balloons, 2 volunteer gladiators, active audiences, and 2 funny clowns. It started with a simple question: can we use war (instead of love) as a base for a silent comedy street show, and grew into an epic water balloon fight that turns audience volunteers into heroes, not victims. Our fearless performers, Seth and Christina, met at a circus in Afghanistan, were engaged while street performing in Scotland, and married in China. They have performed in over 20 countries, competed in international circus festivals, juggled on Letterman, starred on the Big Apple Circus, and were featured in The New York Times. When they’re not on tour, they live in Harlem, New York City.

LALY LALY LALY LALY LALY


Comments

No comments posted.
Loading...

Archive